A fost semnat proiectul „Înființare și Amenajare Parc Botanic “Grădina Urbană Transilvania, Cod SMIS 300352”

 

Începutul lunii februarie completează lista contractelor de finanțare din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 cu un prim contract semnat pentru Prioritatea 3 – O regiune cu localități prietenoase cu mediul. Orașul Beclean va implementa un proiect în valoare de aproape 5 milioane de euro pentru Înființarea și Amenajarea Parcului Botanic “Grădina Urbană Transilvania”.

Proiectul implică amenajarea unui parc botanic cu o suprafața de 49 de hectare, înconjurat de o pistă de biciclete, un spațiu educațional în care va fi integrată o creșă-grădiniță, un cluster de robotică și laboratoare de studiu moderne.

Astfel, cunoscutele Băi Figa vor avea parte de un proiect complementar prin realizarea Grădinii Urbane Transilvania, iar locuitorii regiunii noastre vor beneficia de un spațiu verde ideal pentru de petrecerea timpului liber.

Proiectul a fost prezentat și la Bruxelles pe parcursul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor, iar conceptul său vizionar deschide noi oportunități de dezvoltare locală și poate reprezenta un model de bune practici la nivel european pentru obiectivul de politică – O Europă mai verde.

Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 propune intervenții pentru dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare și digitalizare, creșterea performanței energetice a fondului existent de clădiri publice și rezidențiale, valorificarea spațiilor degradate de la nivelul orașelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiții  în rețeaua de drumuri județene și în infrastructura educațională, precum și acțiuni de valorificare a potențialului cultural, turistic și balnear.

În cadrul exercițiului financiar 2021-2027, pot obține finanțări autorități și instituții publice, mediul de afaceri, mediul academic și de cercetare și ONG-urile.

Programul Regional Nord-Vest beneficiază de o alocare totală de 1.437.252.471 euro.

  • Prioritatea 1 : O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice  –  valoare totală: 327.904.956 euro
  • Prioritatea 2 : O regiune cu localități smart  –  valoare totală: 60.332.872 euro
  • Prioritatea 3 : O regiune cu localități prietenoase cu mediul  –  valoare totală: 210.666.112 euro
  • Prioritatea 4 : O regiune cu mobilitate urbană multimodală sustenabilă  –  valoare totală: 305.155.751 euro
  • Prioritatea 5 : O regiune accesibilă  –  valoare totală: 184.978.708 euro
  • Prioritatea 6 : O regiune educată  –  valoare totală: 77.386.100 euro
  • Prioritatea 7 : O regiune atractivă  –  valoare totală: 210.363.134 euro
  • Asistență tehnică  –  valoare totală: 60.464.838  euro

Mai multe informații despre Programul Regional Nord-Vest pentru 2021-2027 sunt disponibile aici, iar programul poate fi consultat aici.

Articolul anterior
Invitație la Sesiunea de consultare pe tema dezvoltării unui fond de investiții
Articolul următor
A fost semnat proiectul „Creșterea eficienței energetice și reabilitarea clădirii situate în Oradea strada Republicii nr.35, Cod SMIS 300542”
Meniu
Sari la conținut