Studenții Universității Oradea se vor putea bucura în curând de dotările de top ale laboratoarelor din cadrul Centrului de transfer tehnologic „Smart Industries

Acest centru modern le va asigura cursanților accesul la mașini unelte ce vor fi utilizate pentru producerea unor prototipuri și la echipamente de top necesare pentru testarea și implementarea soluțiilor de cercetare aferente activităților academice specifice specializărilor de inginerie electrică, robotică-automatizări și IT.

Această investiție este una extraordinară și din perspectiva suportului pe care îl va oferi incubatoarelor de afaceri și parcurilor de specializare inteligentă din Bihor și din întreaga regiune de dezvoltare nord-vest, va fi un izvor prețios ce va genera soluții de cercetare-inovare și care va alimenta constant piața forței de muncă cu tineri talentați o resursă vitală pentru companiile rezidente din cadrul incubatoarelor și parcurilor de specializare inteligentă.

Proiectul pentru „Dezvoltarea Centrului de Transfer Tehnologic al Universității din Oradea – Smart Industries – etapa II, cod SMIS 324666” are o valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest  prin Prioritatea 1 – O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice din cadrul Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

Felicitări reprezentanților universității pentru pregătirea acestui proiect și mult succes pentru implementarea cu succes a acestuia.”

Articolul anterior
Primele 3 contracte semnate cu IMM-urile din turism și sănătate
Articolul următor
Municipiul Dej a semnat 2 contracte în valoare de 8.8 milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Meniu
Sari la conținut