Tehnologiile strategice joacă un rol tot mai important în competitivitatea Europei, iar Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 pregătește un nou apel de finanțare dedicat proiectelor cu aplicabilitate în domeniile Platformei Tehnologii Strategice pentru Europa (STEP). Pentru a sprijini potențialii solicitanți să înțeleagă condițiile de finanțare și să își pregătească proiectele, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, organizează luni, 3 august 2026, de la ora 13:00, un eveniment online dedicat prezentării Ghidului Solicitantului 961 – „Sprijinirea proiectelor cu aplicabilitate în domeniile STEP din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest”.
Ce vei afla în cadrul evenimentului?
În cadrul prezentării vor fi abordate principalele elemente ale apelului de finanțare, printre care:
- obiectivele apelului și domeniile tehnologice eligibile în cadrul Platformei Tehnologii Strategice pentru Europa (STEP);
- condițiile de eligibilitate pentru solicitanți, proiecte și cheltuieli;
- principalele etape privind depunerea și evaluarea cererilor de finanțare.

La finalul prezentării va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri, oferind participanților posibilitatea de a clarifica aspectele relevante pentru pregătirea proiectelor.
Cui se adresează?
Evenimentul este destinat tuturor organizațiilor interesate să dezvolte proiecte cu aplicabilitate în domeniile STEP și să afle dacă ideile lor pot beneficia de finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.
Cum te înscrii?
Participarea este gratuită și se realizează exclusiv pe baza înscrierii prin formularul disponibil aici: https://evenimente.nord-vest.ro/events/9NVBQN. Evenimentul se va desfășura online, iar linkul de conectare va fi transmis la adresa de e-mail completată în formularul de înscriere.
Dacă pregătiți un proiect în domeniile tehnologice strategice sau doriți să aflați dacă organizația dumneavoastră este eligibilă pentru această oportunitate de finanțare, vă invităm să participați la eveniment și să descoperiți principalele informații despre noul apel STEP.
Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 propune intervenții pentru dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare și digitalizare, creșterea performanței energetice a fondului existent de clădiri publice și rezidențiale, valorificarea spațiilor degradate de la nivelul orașelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiții în rețeaua de drumuri județene și în infrastructura educațională, precum și acțiuni de valorificare a potențialului cultural, turistic și balnear.
În cadrul exercițiului financiar 2021-2027, pot obține finanțări autorități și instituții publice, mediul de afaceri, mediul academic și de cercetare și ONG-urile.
Programul Regional Nord-Vest beneficiază de o alocare totală de 1.437.252.471 euro.
- Prioritatea 1 : O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice – valoare totală: 286.640.085 euro
- Prioritatea 2 : O regiune cu localități smart – valoare totală: 62.097.578 euro
- Prioritatea 3 : O regiune cu localități prietenoase cu mediul – valoare totală: 188.440.012 euro
- Prioritatea 4 : O regiune cu mobilitate urbană multimodală sustenabilă – valoare totală: 307.155.751 euro
- Prioritatea 5 : O regiune accesibilă – valoare totală: 186.728.708 euro
- Prioritatea 6 : O regiune educată – valoare totală: 78.636.100 euro
- Prioritatea 7 : O regiune atractivă – valoare totală: 240.257.045 euro
- Asistență tehnică – valoare totală: 60.464.838 euro
- Prioritatea 9 : O regiune care sprijină STEP – valoare totală: 20.950.000,00 euro
- Prioritatea 10 : O regiune cu locuințe accesibile și durabile – valoare totală: 5.882.353,00 euro
Mai multe informații despre Programul Regional Nord-Vest pentru 2021-2027 sunt disponibile aici, iar programul poate fi consultat aici.


