Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca va fi reabilitat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027

Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, o unitate medicală cu o activitate de peste 50 de ani va fi reabilitat și modernizat prin intermediul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027.

ADR NV și Consiliul Județean Cluj au semnat un contract de finanțare în valoare de aproape 8 milioane de euro pentru implementarea proiectului „Reabilitarea termică și eficientizarea energetică a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca”. Proiectul a fost demarat la data de 01.12.2022 și se preconizează că lucrările de renovare vor fi finalizate în data de 31.03.2026.

Numărul pacienților care beneficiază anual de consultații medicale în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Cluj-Napoca se apropie de 280.000. Anual se înregistrează circa 7.000 de cazuri de spitalizare continuă și aproximativ 15.000 de cazuri de spitalizări de zi, unitatea medicală deservind atât pacienții din județul Cluj, cât și din județele limitrofe.

Procesul de renovare al clădirii presupune intervenții la nivelul fațadelor și al acoperișurilor în scopul diminuării pierderilor energetice. Ulterior vor fi montate panouri fotovoltaice pe acoperișurile tip terasă ale clădirilor în vederea diminuării consumului energetic convențional. Renovarea acestei unități medicale, ca și reabilitarea Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca presupune implementarea unor soluții moderne de producere a energiei verzi din surse regenerabile.

Articolul anterior
Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca va fi reabilitat prin intermediul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Articolul următor
„Biserica din Deal”, cea mai veche biserică ortodoxă din Cluj-Napoca va fi restaurată prin intermediul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Meniu
Sari la conținut