INSTRUCȚIUNEA NR. 15 din 31.07.2024 Privind mecanismul de supracontractare pentru pentru Apelurile de proiecte etapizate din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027

Având în vedere Decizia CE nr. C(2022) 7386 de aprobare a programului „Nord-Vest” pentru sprijin din partea Fondului european de dezvoltare regional în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” pentru regiunea Nord-Vest din România, CCI 2021RO16RFPR008, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor OUG nr. 122 din 29 iulie 2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 315 din 28 iunie 2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare, ale OUG nr.23 din 12 aprilie 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize, ale OUG nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale HG 829 din 27.06.2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Ghidului privind contractarea etapei II a proiectelor etapizate preluate din Programul Operațional Regional 2014-2020 în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 în baza căruia s-au lansat apelurile de proiecte etapizate (PRNV/2024/114.Etap, PRNV/2024/131.Etap, PRNV/2024/311.Etap, PRNV/2024/312.Etap, PRNV/2024/371.Etap, PRNV/2024/481.Etap, PRNV/2024/621.Etap, PRNV/2024/622.Etap, PRNV/2024/623.Etap, PRNV/2024/711.Etap, PRNV/2024/713.Etap, PRNV/2024/714.Etap), ghid aprobat prin Decizia nr. 272 din data 29.04.2024, precum și Corrigendum-urile ulterioare;

Ținând cont de Procedura Operațională „Contractarea Proiectelor în cadrul PR Nord-Vest” PO.AMPRNV.08/CON, Ediția I, Revizia 7;

În considerarea Memorandumului cu tema „Acord cu privire la aprobarea de către Ministerul de Finanțe a limitelor de supracontractare în cadrul programelor regionale aferente perioadei de programare financiară 2021-2027” aprobat de Guvernul României în data de 04.04.2024, precum și a Adresei Ministerului Finanțelor nr. 411225/21.05.2024, înregistrată la ADR NV cu nr.283382/22.05.2024, respectiv la AM PR NV cu nr. 005487/22.05.2024;

În temeiul prevederilor Deciziei nr. 393 din data de 31.07.2024,

DIRECȚIA AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL REGIONAL NORD-VEST 2021-2027 emite următoarea:

INSTRUCȚIUNE

Art.1 Începând cu data intrării în vigoare a Deciziei nr. 393 din data 31.07.2024 se suplimentează supracontractarea aplicată în cadrul apelurilor de proiecte etapizate, conform Deciziei 272/29.04.2024, cu suma de 21.177.554,16 lei, supracontractarea totală pentru apelurile de proiecte etapizate fiind de 486.887.056,83 lei.

Art.2 Începând cu data intrării în vigoare a Deciziei nr. 393 din data de 31.07.2024 se contractează proiectele etapizate care nu s-au încadrat în alocarea prevăzută în Ghidul privind contractarea etapei II a proiectelor etapizate preluate din Programul Operațional Regional 2014-2020 în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, în limita sumei prevăzută la Art. 1.

Art.3 Prezenta instrucțiune se publică pe site-ul www.regionordvest.ro.

Articolul anterior
CORRIGENDUM nr. 9 pentru Ghidul Solicitantului 311.A
Articolul următor
CORRIGENDUM nr. 3 pentru Ghidul Solicitantului 523
Meniu
Sari la conținut