Ghidului Solicitantului privind contractarea etapei II a proiectelor etapizate preluate din Programul Operațional Regional 2014-2020 în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Acțiunile sprijinite prin prezentul ghid sunt cele care fac obiectul etapei II a proiectelor etapizate, fiind aliniate acțiunilor din PR NV 2021-2027.
În cadrul apelurilor de proiecte etapizate, se acordă sprijin pentru investițiile prevăzute pentru etapa II. Proiectele trebuie să se regăsească în lista furnizată de AM POR (Anexa II).
Activitățile din etapa II a proiectelor etapizate sunt eligibile pe domenii de intervenție selectate în PR NV 2021-2027, conform Anexei I a RDC.
Activitățile din proiectele depuse în cadrul apelurilor de proiecte etapizate deschise în baza prezentului ghid sunt conforme ghidurilor specifice aferente POR 2014-2020, fiind în concordanță cu cele prevăzute în proiectele depuse inițial pe POR 2014-2020, finanțate de AM POR în perioada de programare 2014-2020.
Proiectele etapizate prin PR NV 2021-2027 sunt încadrate în art. 118a din Regulamentul (UE) 2021/1060, cu modificările și completările ulterioare, având valoarea totală mai mare de 1 milion euro. Eligibilitatea proiectelor etapizate în conformitate cu prevederile OUG nr. 36/2023 a fost verificată de AM POR.
Cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021+ în perioada: 29 aprilie 2024, ora 16:00 – 16 mai 2024, ora 16:00.
Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 propune intervenții pentru dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare și digitalizare, creșterea performanței energetice a fondului existent de clădiri publice și rezidențiale, valorificarea spațiilor degradate de la nivelul orașelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiții în rețeaua de drumuri județene și în infrastructura educațională, precum și acțiuni de valorificare a potențialului cultural, turistic și balnear.
În cadrul exercițiului financiar 2021-2027, pot obține finanțări autorități și instituții publice, mediul de afaceri, mediul academic și de cercetare și ONG-urile.
Programul Regional Nord-Vest beneficiază de o alocare totală de 1.437.252.471 euro.
- Prioritatea 1: O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice – valoare totală: 327.904.956 euro
- Prioritatea 2: O regiune cu localități smart – valoare totală: 60.332.872 euro
- Prioritatea 3: O regiune cu localități prietenoase cu mediul – valoare totală: 210.666.112 euro
- Prioritatea 4: O regiune cu mobilitate urbană multimodală sustenabilă – valoare totală: 305.155.751 euro
- Prioritatea 5: O regiune accesibilă – valoare totală: 184.978.708 euro
- Prioritatea 6: O regiune educată – valoare totală: 77.386.100 euro
- Prioritatea 7: O regiune atractivă – valoare totală: 210.363.134 euro
- Asistență tehnică – valoare totală: 60.464.838 euro
Mai multe informații despre Programul Regional Nord-Vest pentru 2021-2027 sunt disponibile aici, iar programul poate fi consultat aici.