A fost semnat contractul pentru modernizarea campusului UTCN

În cadrul Programului Regional Nord-Vest investițiile din domeniul educației continuă cu modernizarea campusului UTCN de pe Str. Observatorului.

Contractul de finanțare încheiat între ADR Nord-Vest și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca alocă o finanțare în valoare de peste 6 milioane de euro pentru implementarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii educaționale a Universității Tehnice din Cluj-Napoca prin reabilitare și dotare CORP C1 Str. Observatorului nr. 2, municipiul Cluj-Napoca – Cod SMIS 304328”. Proiectul a fost demarat în data de 1.05.2023 și se preconizează că acțiunile de modernizare vor fi încheiate în data de 30.06.2026.

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fost înființată în anul 1948 și este una dintre cele mai prestigioase universități din România, clasându-se pe locul 7 în topul celor mai bune universități din țară. Așadar, această investiție contribuie la îmbunătățirea infrastructurii educaționale a uneia dintre cele mai importante universități din regiune și la facilitarea accesului egal și incluziv la educație și formare de calitate pentru cei 19.000 de studenți înscriși, cât și pentru viitoarele generații de ingineri.

Procesul de renovare va include lucrări de reabilitare structurală, acțiuni de termoizolare și creștere a eficienței energetice, cât și lucrări de modernizare a instalației termice. Sălile de curs vor fi dotate cu mobilier modern, scaune ergonomice, table și panouri pentru notițe. Laboratoarele vor fi echipate cu sisteme electronice, sisteme de calcul de înaltă performanță, componente hardware, dispozitive de stocare, kituri de roboți și platforme pentru programare și testare. De asemenea, vor fi amenajate zone de recreere și studiu individual pentru cei aproape 5.000 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației și respectiv ai Facultății de Automatizări și Calculatoare.

Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 propune intervenții pentru dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare și digitalizare, creșterea performanței energetice a fondului existent de clădiri publice și rezidențiale, valorificarea spațiilor degradate de la nivelul orașelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiții  în rețeaua de drumuri județene și în infrastructura educațională, precum și acțiuni de valorificare a potențialului cultural, turistic și balnear.

În cadrul exercițiului financiar 2021-2027, pot obține finanțări autorități și instituții publice, mediul de afaceri, mediul academic și de cercetare și ONG-urile.

Programul Regional Nord-Vest beneficiază de o alocare totală de 1.437.252.471 euro.

  • Prioritatea 1 : O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice  –  valoare totală: 327.904.956 euro
  • Prioritatea 2 : O regiune cu localități smart  –  valoare totală: 60.332.872 euro
  • Prioritatea 3 : O regiune cu localități prietenoase cu mediul  –  valoare totală: 210.666.112 euro
  • Prioritatea 4 : O regiune cu mobilitate urbană multimodală sustenabilă  –  valoare totală: 305.155.751 euro
  • Prioritatea 5 : O regiune accesibilă  –  valoare totală: 184.978.708 euro
  • Prioritatea 6 : O regiune educată  –  valoare totală: 77.386.100 euro
  • Prioritatea 7 : O regiune atractivă  –  valoare totală: 210.363.134 euro
  • Asistență tehnică  –  valoare totală: 60.464.838  euro

Mai multe informații despre Programul Regional Nord-Vest pentru 2021-2027 sunt disponibile aici, iar programul poate fi consultat aici.

Articolul anterior
CORRIGENDUM nr. 7 pentru Ghidul Solicitantului 111
Articolul următor
CORRIGENDUM nr. 5 pentru Ghidul Solicitantului 112
Meniu
Sari la conținut