CORRIGENDUM nr. 6 pentru Ghidul Solicitantului 311.A

Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest) emite CORRIGENDUM nr.6 pentru Ghidul Solicitantului 311.A, documentele consolidate cu anexele aferente și sinteza modificărilor sunt disponibile la adresa de mai jos:

CORRIGENDUM nr. 6 de modificare și completare a Ghidului Solicitantului 311.A – Creșterea eficienței energetice în regiune ca parte a investițiilor în sectorul locuințelor și a anexelor aferente apelului de proiecte PRNV/2023/311.A/1 din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027.

Justificarea emiterii acestui Corrigendum:

  • Respectarea prevederilor Regulamentul (UE) nr. 2831/2023 din 13 decembrie 2023 pentru aplicarea art. 107 și 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L din 15 decembrie 2023;
  • Actualizarea Schemei de ajutor de minimis „Eficiență energetică în sector rezidențial, schemă dedicată IMM-urilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest” din data de 23.05.2024;
  • A fost necesară corectarea unor erori materiale și corelarea din cadrul Ghidului Solicitantului și anexelor aferente cu schema de ajutor de minimis actualizată;
  • s-a identificat necesitatea detalierii unor prevederi cu scopul de a clarifica interpretarea lor.

Se modifică Ghidul Solicitantului 311.A, capitolele:

  • 1.3. Glosar;
  • 3.3.Bugetul alocat apelului de proiecte;
  • 3.4. Rata de cofinanțare;
  • 3.13. Reguli privind ajutorul de stat ;
  • 3.18. Caracterul durabil al proiectului;
  • 4.1.Data deschiderii apelului de proiecte 29 IULIE 2024;
  • 4.2. Perioada de pregătire a proiectelor ;
  • 4.3.1.Data și ora începerii depunerii de proiecte 29 IULIE 2024;
  • 4.3.2.Data și ora închiderii apelului de proiecte 28 MARTIE 2025;
  • 5.1.1.Cerințe privind eligibilitatea solicitanților;
  • 5.1.3.Categorii de parteneri eligibili;
  • 5.1.4.Reguli și cerințe privind parteneriatul;
  • 5.2.4. Activități neeligibile;
  • 5.3.1. Baza legală pentru stabilirea eligibilității cheltuielilor;
  • 5.3.2. Categorii și plafoane de cheltuieli eligibile;
  • 5.3.3. Categorii de cheltuieli neeligibile;
  • 5.3.4. Opțiuni de costuri simplificate. Costuri directe și costuri indirecte;
  • 5.4.Valoarea minimă și maximă eligibilă;
  • 7.2.Limba utilizată în completarea cererii de finanțare;
  • 7.4.Anexe și documente obligatorii la depunerea cererii;
  • 7.6.Anexe și documente obligatorii la momentul contractării;
  • 8.4.Evaluarea tehnică și financiară. Criterii de evaluare tehnică și financiară;
  • 8.9.1. Verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate;
  • 14. Anexe.

Se modifică Anexa I.1 – Declarația Unică;

Se modifică Anexa I.2 – Instrucțiuni de completare în MySMIS2021 a Cererii de finanțare;

Se modifică Anexa II.1 – Grila ETF.

Se modifică Anexa II.4 – Situații particulare aplicabile;

Se modifică Anexa II.6 – Macheta privind stabilirea contribuției solicitantului;

Se modifică Anexa II.8 – Centralizator privind justificarea costurilor;

Se modifică Anexa II.10 – Lista indicatorilor;

Se modifică Anexa II.11 – Matricea de corelare buget – deviz general (include tipuri de cheltuieli eligibile și neeligibile) ;

Se modifică Anexa II.15 – Mecanismul de finanțare a IMM-urilor devine Anexa II.15 Acord de parteneriat;

Se modifică Anexa II.16 – Declarația de eligibilitate IMM;

Se adaugă Anexa II.17.a – Îndrumar privind încadrarea în categoria IMM-urilor;

Se modifică Anexa II.18 – Calcul întreprinderi in dificultate;

Se modifică Anexa II.19 – Declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal, aceasta devine Anexa II.19 – Hotărârea de aprobare a proiectului și a cheltuielilor legate de proiect;

Se modifică Anexa III.1 – Model cadru grila de verificare a eligibilității proiectului și a componentelor;

Se elimină  Anexa IV.1 – Contract de delegare administrator de schemă de ajutor de minimis;

Se elimină  Anexa IV.2 – Grila de verificare a eligibilității IMM;

Se elimină  Anexa IV.3 – Contract de finanțare încheiat cu clauză suspensivă între UAT și IMM;

Se modifică Anexa V – Model contract de finanțare;

Se modifică Anexa VI – Schema de ajutor de minimis “Eficiență energetică în sector rezidențial, schemă dedicată IMM-urilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest” și devine Anexa IV.

Conform documentelor emise de Autoritatea de Management prevederile intră în vigoare începând cu data publicării corrigendum-ului și al Ghidului Solicitantului consolidat pe pagina de internet a Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 www.regionordvest.ro în secțiunea specifică a acestui apel de proiecte.

Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 propune intervenții pentru dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare și digitalizare, creșterea performanței energetice a fondului existent de clădiri publice și rezidențiale, valorificarea spațiilor degradate de la nivelul orașelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiții în rețeaua de drumuri județene și în infrastructura educațională, precum și acțiuni de valorificare a potențialului cultural, turistic și balnear.

În cadrul exercițiului financiar 2021-2027, pot obține finanțări autorități și instituții publice, mediul de afaceri, mediul academic și de cercetare și ONG-urile.

Programul Regional Nord-Vest beneficiază de o alocare totală de 1.437.252.471 euro.

  • Prioritatea 1: O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice  –  valoare totală: 327.904.956 euro
  • Prioritatea 2: O regiune cu localități smart  –  valoare totală: 60.332.872 euro
  • Prioritatea 3: O regiune cu localități prietenoase cu mediul  –  valoare totală: 210.666.112 euro
  • Prioritatea 4: O regiune cu mobilitate urbană multimodală sustenabilă  –  valoare totală: 305.155.751 euro
  • Prioritatea 5: O regiune accesibilă  –  valoare totală: 184.978.708 euro
  • Prioritatea 6: O regiune educată  –  valoare totală: 77.386.100 euro
  • Prioritatea 7: O regiune atractivă  –  valoare totală: 210.363.134 euro
  • Asistență tehnică  –  valoare totală: 60.464.838  euro

Mai multe informații despre Programul Regional Nord-Vest pentru 2021-2027 sunt disponibile aici, iar programul poate fi consultat aici.

Articolul anterior
Se schimbă viața la Tășnad datorită unui contract semnat în valoare de 6,6 milioane de EURO în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Articolul următor
CORRIGENDUM nr. 3 pentru Ghidul Solicitantului 132.A.2
Meniu
Sari la conținut