CONSULTARE PUBLICĂ pentru Ghidul Solicitantului 131.E – Investiții productive inovatoare pentru IMM – instrumente financiare

Consultare Publică pentru Ghidul Solicitantului 131.E – Investiții productive inovatoare pentru IMM – instrumente financiare

Alocarea prezentului apel de proiecte ca și Angajament de capital al ADR Nord-Vest la Fondul de capital de risc, este de  23.529.411,80 euro, din care 20.000.000,00 euro din FEDR și 3.529.411,80 euro cofinanțare națională.

Ghidul Solicitantului în varianta pentru consultare publică se regăsește în secțiunea https://regionordvest.ro/consultare

sau la următoarea adresă https://regionordvest.ro/wp-content/uploads/2026/02/131.E_GHIDUL-SOLICITANTULUI_CONSULTARE-PUBLICA_09.02.2026.zip

 

 

Solicitantul eligibil, în sensul prezentuluri ghid, este Ofertantul desemnat câștigător în urma derulării procedurii de negociere competitivă conform Anunțului de participare CN1077010/10.01.2025, Anunț JOUE 16864-2025 în conformitate cu Paragraful 4, articolele 80-85 din Legea nr. 98/2016, derulată de ADR Nord-Vest.

Prin prezentul apel de proiecte se urmărește facilitarea accesului la finanțare sub formă de capital și/sau cvasicapital pentru întreprinderile mici și mijlocii din cele șase județe ale Regiunii Nord-Vest: Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.

La momentul realizării investițiilor de capital sau cvasicapital – respectiv la data semnării contractului de investiții – destinatarii finali (IMM-urile eligibile) trebuie să dețină sediul social ori un sediu secundar/punct de lucru în Regiunea Nord-Vest, înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului, iar activitatea economică pentru care se realizează investiția trebuie să fie localizată în Regiunea Nord-Vest. Această condiție trebuie menținută pe întreaga durată a investiției.

  • Instrumentul Financiar își propune să aibă un efect benefic asupra durabilității întreprinderilor eligibile și să sporească rata de supraviețuire a IMM-urilor. Potrivit Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, un element important al stimulării inovațiilor în întreprinderi este: (i) dezvoltarea și creșterea capacităților de cercetare și inovare și adoptarea tehnologiilor avansate și (ii) intensificarea creșterii durabile și a competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiții productive; prin următirea următorilor indicatori:
  • un număr de 46 de Destinatari Finali/Întreprinderi Eligibile, din care 5 (cinci) vor deține, la data solicitării de acordare a finanțării de investiție, un rezultat de cercetare, care să stea la baza activităților propuse prin proiect, după cum urmează
  • un număr total de 46 de locuri de muncă create și menținute pe Perioada Investiției la nivelul celor 46 de Destinatari finali, care vor beneficia de finanțare.

 

Vă invităm să contribuiți activ și să transmiteți observațiile/comentariile/întrebările/solicitările dumneavoastră cu privire la conținutul Ghidului Solicitantului și anexelor acestuia la adresa regio@nord-vest.ro sau folosind formularul de Consultare Publică.

Implicarea entităților interesate de acest Ghid al Solicitantului este importantă pentru concretizarea unui apel de proiecte adaptat pentru nevoile din regiune iar din acest motiv, aspectele fiind analizate de către experții din cadrul Autorității de Management a PR NV 2021-2027 și în cazul în care se constată că cele solicitate au o justificare, clarificările/modificările sunt transpuse în forma finală a Ghidului Solicitantului.

Perioada de consultare publică este de la data lansării (9 februarie 2026) până în 16 februarie 2026 inclusiv.

Mai multe informații și detalii găsiți aici.

Pentru observații și/sau sesizări, vă rugăm să folosiți formularul disponibil la adresa https://regionordvest.ro/consultare/.

Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 propune intervenții pentru dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare și digitalizare, creșterea performanței energetice a fondului existent de clădiri publice și rezidențiale, valorificarea spațiilor degradate de la nivelul orașelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiții  în rețeaua de drumuri județene și în infrastructura educațională, precum și acțiuni de valorificare a potențialului cultural, turistic și balnear.

În cadrul exercițiului financiar 2021-2027, pot obține finanțări autorități și instituții publice, mediul de afaceri, mediul academic și de cercetare și ONG-urile.

Programul Regional Nord-Vest beneficiază de o alocare totală de 1.437.252.471 euro.

  • Prioritatea 1 : O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice  –  valoare totală: 286.640.085 euro
  • Prioritatea 2 : O regiune cu localități smart  –  valoare totală: 62.097.578 euro
  • Prioritatea 3 : O regiune cu localități prietenoase cu mediul  –  valoare totală: 188.440.012 euro
  • Prioritatea 4 : O regiune cu mobilitate urbană multimodală sustenabilă  –  valoare totală: 307.155.751 euro
  • Prioritatea 5 : O regiune accesibilă  –  valoare totală: 186.728.708 euro
  • Prioritatea 6 : O regiune educată  –  valoare totală: 78.636.100 euro
  • Prioritatea 7 : O regiune atractivă  –  valoare totală: 240.257.045 euro
  • Asistență tehnică  –  valoare totală: 60.464.838  euro
  • Prioritatea 9 : O regiune care sprijină STEP –  valoare totală: 20.950.000,00 euro
  • Prioritatea 10 : O regiune cu locuințe accesibile și durabile –  valoare totală: 5.882.353,00 euro

Mai multe informații despre Programul Regional Nord-Vest pentru 2021-2027 sunt disponibile aici, iar programul poate fi consultat aici.

Articolul anterior
Apelul de proiecte PRNV/2026/321/1 Sprijinirea investițiilor în sisteme de alimentare centralizată cu energie termică din surse regenerabile pentru comunități rurale din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest
Meniu
Sari la conținut