Cei peste 18.000 de cetățeni ai municipiului Salonta vor beneficia de coridoare de mobilitate urbană ecologice realizate în baza unui proiect semnat de ADR Nord-Vest și Primăria Salonta. Proiectul presupune amenajarea unor piste pentru biciclete, cât și a unor trasee pietonale în vederea încurajării deplasării cetățenilor cu mijloace de transport nemotorizate. Tot în cadrul acestui proiect va fi amenajat un sistem de bike-sharing care va fi pus la dispoziția locuitorilor în vederea reducerii emisiilor GES și a promovării unei modalități de transport „prietenoase cu mediul”.
Modernizarea infrastructurii rutiere și reabilitarea transportului public vor permite rezidenților din localitățile învecinate, care fac naveta spre municipiul Salonta, să se deplaseze cu mijloace de transport în comun. În acest fel se va facilita tranziția de la mijloace de transport private la mijloace de transport publice cu emisii reduse de carbon și respectiv cu zero emisii de carbon, în cazul sistemului de bike-sharing.
Scopul acestui proiect este implementarea unui model de transport sustenabil la nivelul municipiului Salonta, bazat pe principiul modalității durabile asumat de către Uniunea Europeană și de România prin intermediul Pactului verde european și al Acordului de la Paris.
„CORIDOR DE MOBILITATE URBANĂ PRIN CREAREA PISTELOR DE BICICLETE ȘI CORIDOR PRIORITAR PENTRU MIJLOC DE TRANSPORT ÎN COMUN ECOLOGIC. TRASEUL I DE LA EST LA VEST ȘI TRASEUL II DE LA SUD LA VEST ÎN MUNICIPIUL SALONTA – Cod SMIS 301398” este un proiect finanțat prin Prioritatea de investiții 4 „O regiune cu mobilitate urbană multimodală durabilă” din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 și corespunde obiectivului de politică 2 „O Europă mai verde”. Se preconizează că atât pistele, cât și coridorul destinat transportului ecologic vor fi finalizate la începutul anului 2028.