INSTRUCȚIUNE Nr. 20/05.09.2024 privind modificarea modelului condițiilor generale ale contractelor de finanțare aferente proiectelor depuse în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027

Având în vedere Decizia CE nr. C(2022) 7386 de aprobare a programului „Nord-Vest” pentru sprijin din partea Fondului european de dezvoltare regional în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” pentru regiunea Nord-Vest din România, CCI 2021RO16RFPR008, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor OUG nr.23 din 12 aprilie 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize;

Având în vedere Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr.6.059/28.08.2024 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr. 2.041/2023 pentru aprobarea modelului contractului de finanțare prevăzut la art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021—2027, precum și pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr. 2.228/2023 pentru aprobarea modelului deciziei de finanțare prevăzut la art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021—2027;

DIRECȚIA AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL REGIONAL NORD-VEST 2021-2027 emite următoarea:

INSTRUCȚIUNE

Art.1 Luând în considerare Ordinul nr.6.059/28.08.2024 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr. 2.041/2023, se modifică modelul contractelor de finanțare (condiții generale) aferente apelurilor de proiecte precizate la art.2, lansate prin Programul Regional Nord-Vest (PR NV) 2021-2027, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare.

Art.2 Apelurile pentru care se înlocuiește Anexa la Ghidul solicitantului care stabilește modelul contractului de finanțare (condiții generale) sunt următoarele:

  • PRNV/2023/111/1
  • PRNV/2023/112/1
  • PRNV/2023/131.A/1
  • PRNV/2023/131.B/1
  • PRNV/2023/131.C/1
  • PRNV/2023/131.D/1
  • PRNV/2023/132.A.1/1
  • PRNV/2024/132.A.2/1
  • PRNV/2023/132.B.1/1
  • PRNV/2023/311.A/1
  • PRNV/2023/312.A/1
  • PRNV/2023/371.A/1
  • PRNV/2023/371.B/1
  • PRNV/2023/481.A/1
  • PRNV/2023/481.B/1
  • PRNV/2023/521/1
  • PRNV/2023/522.A/1
  • PRNV/2023/522.B/1
  • PRNV/2023/523/1
  • PRNV/2023/621.A/1
  • PRNV/2023/621.B/1
  • PRNV/2023/622.A/1
  • PRNV/2023/623/1
  • PRNV/2023/711/1
  • PRNV/2024/712/1
  • PRNV/2024/713/1
  • PRNV/2023/714.A/1
  • PRNV/2023/714.B/1
  • PRNV/2023/714.C/1
  • PRNV/2023/721/1
  • PRNV/2024/722/1
  • PRNV/2024/723/1

Art.3 Condițiile generale din contractele de finanțare sunt cele din Anexa nr. 1 la prezenta Instrucțiune, anexă care face parte integrantă din instrucțiune.

Art.4 Modificarea contractelor de finanțare (condiții generale) conform prevederilor Ordinului ministrului investițiilor și proiectelor europene nr.6059/28.08.2024 se va realiza astfel:

  • în cazul proiectelor pentru care s-a finalizat etapa de contractare și a fost semnat contractul de finanțare, modificarea contractului de finanțare se va realiza în etapa de implementare, prin Notificare în conformitate cu prevederile Articolului 10 – Modificări și completări, alin.10, pct.(a) din Contractul de finanțare.
  • în cazul proiectelor aflate în etapa de contractare, se va aplica anexa la prezenta Instrucțiune, în conformitate cu Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr.6.059/28.08.2024.

Art.5 Prezenta Instrucțiune se publică pe site-ul www.regionordvest.ro și intră în vigoare de la data publicării.

Articolul anterior
Prelungirea perioadei de contractare pentru apelul de proiecte PRNV/2023/131.D/1 – Creșterea competitivității IMM-urilor din domeniile turism și sănătate
Articolul următor
Castelul Teleki de la Comlod va fi în curând un nou superb castel de pe harta turistică a regiunii noastre
Meniu
Sari la conținut