A fost semnat contractul de finanțare în valoare de 4,3 milioane de euro pentru crearea parcului de specializare inteligentă din orașul Aleșd, primul din seria celor care vor contribui la înființarea rețelei de parcuri în care se vor instala companiile ce vor implementa soluții inovative pentru activități medicale, industria cosmeticelor sau pentru domeniul agroalimentar. Aceste centre vor atrage forță de muncă înalt calificată și bine plătită, antreprenori care vor furniza în întreaga lume produse de calitate și vor contribui la dezvoltarea economică și creșterea standardului de viață din comunitate.
Ne dorim ca regiunea noastră să fie cea mai competitivă din țară, între cele mai dinamice și apreciate din Europa, o regiune cu un nivel ridicat de viață și extrem de atractivă pentru investitori. Prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 ne-am asumat un plan ambițios pentru a oferi ocazia localităților din regiune, chiar și a celor din mediul rural, să pregătească infrastructura necesară pentru a primi companii și antreprenori care abordează tehnologii avansate de producție și își bazează activitatea pe cercetare continuă și inovație.
În următorii patru ani, cu sprijin financiar european de peste 30 de milioane de euro, cel puțin 15 localități din Regiunea de Nord-Vest, chiar și comune, vor înființa parcuri de specializare inteligentă, special destinate IMM-urilor inovative. În aceste locații, tinerii și profesioniștii talentați se pot alătura antreprenorilor care vor dezvolta afaceri în mijlocul unor comunități ce îi așteaptă cu brațele deschise și sunt pregătite să le acorde tot suportul necesar pentru a avea succes.
Proiectul “ÎNFIINȚARE PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ ALEȘD” este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, Prioritatea 1: O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice și corespunde Obiectivului de politică 1 al Uniunii Europene: O Europă mai competitivă și mai inteligentă, prin promovarea unei transformări economice inovatoare și inteligente și a conectivității TIC regionale.
Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 propune intervenții pentru dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare și digitalizare, creșterea performanței energetice a fondului existent de clădiri publice și rezidențiale, valorificarea spațiilor degradate de la nivelul orașelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiții în rețeaua de drumuri județene și în infrastructura educațională, precum și acțiuni de valorificare a potențialului cultural, turistic și balnear.
În cadrul exercițiului financiar 2021-2027, pot obține finanțări autorități și instituții publice, mediul de afaceri, mediul academic și de cercetare și ONG-urile.
Programul Regional Nord-Vest beneficiază de o alocare totală de 1.437.252.471 euro.
- Prioritatea 1 : O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice – valoare totală: 327.904.956 euro
- Prioritatea 2 : O regiune cu localități smart – valoare totală: 60.332.872 euro
- Prioritatea 3 : O regiune cu localități prietenoase cu mediul – valoare totală: 210.666.112 euro
- Prioritatea 4 : O regiune cu mobilitate urbană multimodală sustenabilă – valoare totală: 305.155.751 euro
- Prioritatea 5 : O regiune accesibilă – valoare totală: 184.978.708 euro
- Prioritatea 6 : O regiune educată – valoare totală: 77.386.100 euro
- Prioritatea 7 : O regiune atractivă – valoare totală: 210.363.134 euro
- Asistență tehnică – valoare totală: 60.464.838 euro
Mai multe informații despre Programul Regional Nord-Vest pentru 2021-2027 sunt disponibile aici, iar programul poate fi consultat aici.