Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest), publică astăzi, 25 iulie 2023, Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte 711 – Conservarea, protecția și valorificarea durabilă și competitivă a patrimoniului cultural și istoric, inclusiv asigurarea și/sau îmbunătățirea accesului către acestea URBAN
Apelul de proiecte este competitiv, iar cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021+ în perioada: 23 august 2023, ora 10:00 – 22 februarie 2024, ora 10:00.
În cadrul prezentului apel de proiecte se acordă sprijin pentru investiții care vizează restaurarea, protecția, conservarea inclusiv dotarea obiectivelor de patrimoniu UNESCO, patrimoniu cultural național și local condiționat de localizarea investiției în mediul urban. Cererile de finanțare prin care se propun intervenții asupra obiectivelor de patrimoniu se regăsesc în ultima lista aprobata a monumentelor istorice, anexa la Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată/modificată, și a Listei monumentelor istorice dispărute.
Acestea trebuie să vizeze monumente istorice care se încadrează în grupa A și B, condiționat de localizarea investiției în mediul urban din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest.
A. Activitățile eligibile obligatorii propuse în cadrul cererilor de finanțare reprezintă obligații contractuale ce vor fi monitorizate pe parcursul implementării proiectului.
a.1) Activități principale care pot fi finanțate în mod independent în cadrul proiectelor aferente acestui apel vizează intervenții asupra obiectivelor de patrimoniu monument istoric, cu condiția să includă lucrări care se supun autorizării conform Legii nr. 50/1991 :
- Restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea obiectivelor de patrimoniu monument istoric;
- Modernizarea, reabilitarea clădirilor monument istoric cu funcții culturale.
a.2) Activități secundare care pot fi finanțate prin prezentul apel doar în cadrul proiectelor integrate care includ cel puțin o activitate principală din cele de mai sus, în caz contrar proiectele vor fi respinse de la finanțare :
- Dotări interioare (instalații, echipamente și dotări pentru asigurarea condițiilor de climatizare, siguranță la foc, antiefracție);
- Achiziționarea, restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea unor dotări specifice în limita a 10% din valoarea eligibilă a cheltuielilor aferente Cap. 1, Cap. 2, Cap. 4 şi Cap. 5, punctul 5.1.1 din cadrul devizului general (ex: mobilier, orgă, dotări cu expunerea şi protecţia patrimoniului mobil şi imobil, etc);
- Restaurarea, protecția, conservarea picturilor interioare, frescelor, picturilor murale exterioare, stucaturilor, iconostas, etc.
- Activitatea de informare și publicitate
- Activitatea de digitizare
B. Activități eligibile conexe
Prin acest tip de intervenții se urmărește realizarea de activități necesare pentru asigurarea funcționalității și punerea în valoare a monumentului istoric în limita a 15% din valoarea eligibilă a cheltuielilor aferente Cap. 1, Cap. 2, Cap. 4 şi Cap. 5, subcapitolul 5.1.1 din cadrul devizului general, prin:
- reabilitarea, modernizarea drumurilor/căilor de acces direct cu sau fără parcări către obiectivele de patrimoniu cu excepţia drumurilor judeţene/naţionale.
- extinderea monumentelor istorice.
- realizare amenajări exterioare pe amplasamentul monumentului istoric şi realizarea/reabilitarea/modernizarea construcţiilor conexe (ex: centrală termică, spaţiu tehnic, etc cu excepţia spaţiilor administrative), inclusiv utilităţile aferente acestora.
Pentru justificarea încadrării în pragul eligibil stabilit mai sus, pentru intervențiile complementare, solicitantul va prezenta un deviz pe obiect distinct cu aceste cheltuieli, iar cheltuielile vor fi incluse într-o categorie distinctă de cheltuieli.
Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 propune intervenții pentru dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare și digitalizare, creșterea performanței energetice a fondului existent de clădiri publice și rezidențiale, valorificarea spațiilor degradate de la nivelul orașelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiții în rețeaua de drumuri județene și în infrastructura educațională, precum și acțiuni de valorificare a potențialului cultural, turistic și balnear.
În cadrul exercițiului financiar 2021-2027, pot obține finanțări autorități și instituții publice, mediul de afaceri, mediul academic și de cercetare și ONG-urile.
Programul Regional Nord-Vest beneficiază de o alocare totală de 1.437.252.471 euro.
- Prioritatea 1 : O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice – valoare totală: 327.904.956 euro
- Prioritatea 2 : O regiune cu localități smart – valoare totală: 60.332.872 euro
- Prioritatea 3 : O regiune cu localități prietenoase cu mediul – valoare totală: 210.666.112 euro
- Prioritatea 4 : O regiune cu mobilitate urbană multimodală sustenabilă – valoare totală: 305.155.751 euro
- Prioritatea 5 : O regiune accesibilă – valoare totală: 184.978.708 euro
- Prioritatea 6 : O regiune educată – valoare totală: 77.386.100 euro
- Prioritatea 7 : O regiune atractivă – valoare totală: 210.363.134 euro
- Asistență tehnică – valoare totală: 60.464.838 euro
Mai multe informații despre Programul Regional Nord-Vest pentru 2021-2027 sunt disponibile aici, iar programul poate fi consultat aici.