Din cele 1000 de proiecte depuse până în acest moment în cadrul apelurilor lansate prin Programul Regional Nord-Vest, au fost evaluate aproape 600 din ele. Dintre acestea, au fost semnate primele 63 de cereri de finanțare în valoare totală de 540 de milioane de euro. Iar numărul contractelor semnate crește de la o zi la alta. Suntem onorați și ne simțim responsabili să sprijinim continuu beneficiarii pentru a-i ajuta să implementeze cât mai multe proiecte, iar împreună să asigurăm absorbția integrală a bugetului de peste un miliard de euro, pus la dispoziție de Comisia Europeană și de la bugetul de stat pentru dezvoltarea întregii regiuni.
Astăzi am avut plăcerea de a ne întâlni cu beneficiarii celor 63 de proiecte semnate în cadrul Programului Regional Nord-Vest. Pe parcursul sesiunii de instruire au fost prezentate și dezbătute aspectele esențiale aferente achizițiilor publice, pentru managementul financiar, prevenția neregulilor și respectarea obligațiilor privitoare la comunicare. Parteneriatul nostru cu beneficiarii este vital pentru succesul programului, astfel încercăm să anticipăm și să răspundem tuturor întrebărilor survenite la debutul implementării proiectelor. Toate prezentările au fost dinamizate de multitudinea de întrebări adresate de către beneficiari și clarificările realizate de către experții care au fost prezenți pe scenă. ADR Nord-Vest este aproape de beneficiarii contractelor semnate, înainte și după acest pas, iar parteneriatul dintre Autoritatea de Management și reprezentanții acestor proiecte este vital pentru întreaga Regiune de Dezvoltare Nord-Vest.
Speakerii evenimentului au fost:
- Csilla Hegedus, director general interimar
- Petru Alboi-Șandru, șeful Autorității de Management
- Alina Mărginean, expert verificare achiziții
- Ramona Abrudean, director executiv POR
- Raul Pop, șeful Departamentului de Monitorizare Proiecte
- Codrina Andrioaiei, ofițer nereguli
- Ovidiu Mărginean, expert comunicare