Municipiul Carei construiește locuințe sociale prin intermediul unei finanțări în valoare de peste 750.000 de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027

224 de persoane din categoria grupurilor vulnerabile a locuitorilor municipiului Carei vor beneficia de locuințe sociale, prin intermediul unui proiect semnat de ADR Nord-Vest și Primăria Municipiului Carei. Proiectul presupune construirea unui număr de șapte blocuri de locuințe dispuse pe două nivele, parter și un etaj. Fiecare bloc va include câte opt apartamente de dimensiuni identice.

Noile locuințe nu vor deservi doar funcții locative, ci sunt concepute pentru a facilita și socializarea dintre locatari. În scopul îmbunătățirii calității vieții rezidenților va fi amenajat un spațiu administrativ comun dotat cu o bucătărie și o spălătorie, cât și un spațiu destinat organizării de evenimente sau cursuri. Terenul din jurul construcțiilor va fi împrejmuit cu un gard viu, iar în incintă vor fi amenajate o parcare și un parc recreativ.

„CONSTRUIRE LOCUINȚE SOCIALE ÎN MUNICIPIUL CAREI – Cod SMIS 324400” este un proiect finanțat prin Prioritatea de investiții 7 „O regiune atractivă” din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 și corespunde obiectivului de politică 5 „O Europă mai aproape de cetățeni”. Se preconizează că lucrările de construcție vor fi finalizate până la finalul acestui an, respectiv în 31.12.2024.

Articolul anterior
Comuna Sântandrei va avea parcuri noi datorită unui contract de 5 milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Articolul următor
Salonta va avea noi piste de biciclete, sisteme de bike-sharing și o infrastructură de transport public modernă datorită unei finanțări în valoare de peste 15 milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Meniu
Sari la conținut