Județul Bihor este fruntaș în semnarea de contracte, până acum a semnat contracte în valoare de aproape 200 de milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest. Tinerii vor frecventa școli și universități moderne, vor beneficia de locuri de muncă mai bine plătite, în vreme ce dezvoltarea și conectivitatea regiunii vor fi asigurate printr-o infrastructură de drumuri județene reabilitate prin intermediul unor investiții în valoare de aproape 140 de milioane de euro.
Astăzi, în cadrul conferinței de presă organizate la sediul Consiliului Județean Bihor, reprezentanții primăriilor și Universității Oradea au prezentat proiectele pentru care au fost semnate contracte de finanțare. Investițiile din domeniul educației însumează aproape 10 milioane de euro. Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității Oradea va fi modernizată prin intermediul unei investiții de 2 milioane de euro, punând la dispoziția studenților un campus, laboratoare și săli de curs moderne.
Palatul Finanțelor din Oradea, un monument eclectic, care datează de la începutul secolului XX va fi reabilitat și modernizat prin intermediul unei finanțări în valoare de 9,5 milioane de euro. Investiții în valoare de peste 25 de milioane de euro vor asigura construcția a patru parcuri de specializare inteligentă la Beiuș, Ștei, Marghita și Aleșd. Aceste investiții vor asigura locuri de muncă pentru mii de tineri profesioniști din județul Bihor.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a felicitat județul Bihor pe care îl consideră „un model de dezvoltare regională” prin prisma profilului proiectelor finanțate, cât și al felului în care au fost dezvoltate proiectele. Totodată, domnul ministru Boloș a atras atenția și asupra succesului descentralizării fondurilor europene: ADR Nord-Vest a semnat deja 29 de contracte de finanțare cu beneficiarii în valoare de 310 milioane de euro, a simplificat procedurile și a adus investițiile mai aproape ce cetățeni.