Comuna Sântandrei va avea parcuri noi datorită unui contract de 5 milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027

Cei 8,000 de locuitori din comuna Sântandrei, județul Bihor, vor avea parte de două noi parcuri datorită proiectului al cărui contract a fost semnat între ADR Nord-Vest și Primăria Sântandrei. Prin intermediul acestei finanțări nerambursabile, întreaga comunitate va beneficia de 14,500 de metri pătrați de spațiu verde, amenajat cu toate cele necesare ca locurile de joacă pentru copii să fie pline de viață și culoare.

Strada Berzei alături de Strada Clopoțeilor vor deveni mai verzi, iar cetățenii vor avea parte de o oază de liniște și relaxare în parcurile care vor fi amenajate pe fiecare din cele două străzi incluse în acest proiect. Aerul din zona va fi și mai respirabil, datorită copacilor și gardului viu care vor îmbogăți peisajul din parcuri. Pe termen lung, plantele vor ajuta la filtrarea noxelor provenite din traficul adiacent, dar vor reduce și zgomotul urban prin perdeaua de arbori. Comunitatea va avea parte de o sănătate mai bună și de o bună stare generală resimțită în urma acestor investiții care vor reduce emisiile de carbon și vor coborî temperatura ambientală în perioada de vară.

Pe lângă ideea unui parc care va anima viața celor mici, nici adulții nu au fost uitați, prin amenajarea a 1,400 de metri pătrați de spații dedicate activităților sociale, culturale și educaționale, un motiv excelent de a lega noi legături de prietenie între locuitorii celor două zone implicate de proiectul cu finanțare europeană. La finalul investiției, preconizată pentru luna martie a anului 2026, întreg spațiul verde al comunei va crește cu 64%, ceea ce înseamnă 35,000 de metri pătrați de arbori, gazon și gard viu, esențiali pentru o viață sănătoasă în rândul localnicilor.

Proiectul „ÎMBUNĂTĂȚIREA INFRASTRUCTURII VERZI PRIN: AMENAJARE PARC PE STR. BERZEI COMUNA SÂNTANDREI, JUDEȚUL BIHOR respectiv AMENAJARE PARC PE STRADA CLOPOȚEILOR, COMUNA SÂNTANDREI, JUDEȚUL BIHOR – Cod SMIS 300351” este finanțat prin Prioritatea 3 – O regiune cu localități prietenoase cu mediul din cadrul Programului Regional Nord-Vest, și corespunde obiectivului de politica: O Europă mai verde.

Previous Post
Municipiul Marghita va avea un Parc de Specializare Inteligentă în valoare de 6,1 milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Next Post
Municipiul Carei construiește locuințe sociale prin intermediul unei finanțări în valoare de peste 750.000 de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Menu
Skip to content