Având în vedere aprobarea Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 prin Decizia CE nr. C(2022) 7386 ”de aprobare a programului „Nord-Vest” pentru sprijin din partea Fondului european de dezvoltare regională în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” pentru regiunea Nord-Vest din România, CCI 2021RO16RFPR008”, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor OUG nr. 122 din 29 iulie 2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 315 din 28 iunie 2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare, ale OUG nr.23 din 12 aprilie 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize, ale OUG nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale HG 829 din 27.06.2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ghidului Solicitantului 132.A.2 – „Sprijinirea dezvoltării unor investiții inițiale ale unor IMM-uri în cadrul structurii parcului de specializare inteligentă” din cadrul apelului de proiecte PRNV/2024/132.A.2/1 aprobat prin Decizia Șefului AM PR NV 2021-2027 nr. 197 din data de 19.02.2024, precum și Corrigendum-urile ulterioare;
Ținând cont de Procedura Operațională „Contractarea Proiectelor în cadrul PR Nord-Vest” PO.AMPRNV.08/CON, Ediția II, Revizia 0;
În considerarea Memorandumului cu tema „Acord cu privire la aprobarea de către Ministerul de Finanțe a limitelor de supracontractare în cadrul programelor regionale aferente perioadei de programare financiară 2021-2027” aprobat de Guvernul României în data de 04.04.2024, precum și a Adreselor Ministerului Finanțelor nr. 410999/26.04.2024, 411225/21.05.2024 și 412723/28.10.2024;
Valoarea bugetului pre-rezervat solicitat (137.385.092,85 euro) pentru IMM-uri în cadrul structurii parcului de specializare inteligentă pentru proiectele contractate sau aflate în proces de contractare din cadrul apelului PRNV/2023/132.A.1/1 Sprijinirea dezvoltării parcurilor de specializare inteligentă;

DIRECȚIA AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL REGIONAL NORD-VEST 2021-2027 emite următoarea:
INSTRUCȚIUNE
Article 1 Începând cu data intrării în vigoare a Deciziei Șefului AM PR NV 2021-2027 nr.735 din data de 22.04.2025 se aplică, în cadrul apelului de proiecte PRNV/2024/132.A.2/1 – Supporting the development of initial investments of SMEs within the structure of the smart specialization park, supracontractarea în limita sumei de 296.133.145,30 lei, astfel încât suma disponibilă totală pentru contractare pe apel este de 542.519.852,90 lei.
Article 2 Începând cu data intrării în vigoare Deciziei Șefului AM PR NV 2021-2027 nr.735 din data de 22.04.2025 se pot contracta proiectele selectate în cadrul apelului de proiecte PRNV/2024/132.A.2/1 – Supporting the development of initial investments of SMEs within the structure of the smart specialization park în limita sumei totale prevăzută la Art.1, cu respectarea bugetului pre-rezervat pentru fiecare parc de specializare inteligentă.
Article 3 Prezenta instrucțiune se publică pe site-ul www.regionordvest.ro.