Prelungirea perioadei de contractare pentru Apelul de Proiecte 312.A – PRNV/2023/312.A/1

Având în vedere complexitatea proiectelor aferente apelului de proiecte 312.A, in completare cu termenele ridicate în care beneficiarii răspund la solicitările de clarificări, gradul mare de încărcare în cadrul DESCP privind evaluarea și contractarea proiectelor finanțate prin PR NV 2021-2027, respectiv faptul ca au fost lansate 47 apeluri, au fost depuse spre evaluare 1647 proiecte, au fost evaluate 750 proiecte, au fost contractate 161 proiecte, este necesară prelungirea cu 90 de zile a termenului de contractare, în conformitate cu prevederile OUG 23/2023, pentru apelul de proiecte PRNV/2023/312.A/1 – Sprijinirea eficienței energetice în clădirile publice, inclusiv clădiri de patrimoniu.
Precizăm că, până în prezent, în cadrul apelului de proiecte PRNV/2023/312.A/1, au fost evaluate 28 de proiecte, au fost contractate 8 proiecte și sunt în etapa de evaluare 8 proiecte.

The North-West Regional Program 2021-2027 proposes interventions for the development of research, development, innovation and digitization capacity, increasing the energy performance of the existing public and residential building fund, capitalizing on degraded spaces at the city level, sustainable urban mobility, investments in the network of county roads and in the educational infrastructure, as well as actions to capitalize on the cultural, touristic and spa potential.

In the financial year 2021-2027, public authorities and institutions, the business environment, the academic and research environment and NGOs can obtain funding.

The Northwest Regional Program benefits from a total allocation of 1,437,252,471 euros.

  • Priority 1: A competitive region through innovation, digitization and dynamic enterprises – total value: 327,904,956 euros
  • Priority 2: A region with smart localities - total value: 60,332,872 euros
  • Priority 3: A region with environmentally friendly localities – total value: 210,666,112 euros
  • Priority 4: A region with sustainable multimodal urban mobility – total value: 305,155,751 euros
  • Priority 5: An accessible region - total value: 184,978,708 euros
  • Priority 6: An educated region - total value: 77,386,100 euros
  • Priority 7: An attractive region - total value: 210,363,134 euros
  • Technical assistance – total value: 60,464,838 euros

More information about the Northwest Regional Program for 2021-2027 is available here, and the program can be consulted here.

Previous Post
Companiile nou înființate au semnat primele 6 contracte de finanțare în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Menu
Skip to content