INSTRUCȚIUNE Nr. 24/09.10.2024 privind aplicarea, în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, a prevederilor art. XII din OUG nr.112 din 23 septembrie 2024 privind modificarea și completarea unor acte normative

Având în vedere aprobarea Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 prin Decizia CE nr. C(2022) 7386 ”de aprobare a programului „Nord-Vest” pentru sprijin din partea Fondului european de dezvoltare regională în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” pentru regiunea Nord-Vest din România, CCI 2021RO16RFPR008”, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor OUG nr.23 din 12 aprilie 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, cu modificările și completările ulterioare;

Luând în considerare modificările/completările aduse OUG nr.23 din 12 aprilie 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, prin  OUG nr.112 din 23 septembrie 2024 privind modificarea și completarea unor acte normative,

DIRECȚIA AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL REGIONAL NORD-VEST 2021-2027 emite următoarea:

INSTRUCȚIUNE

Article 1  Conform prevederilor OUG 23/2023 modificate și completate prin articolul XII din OUG nr.112 din 23 septembrie 2024, în urma unei analize a autorității de management, etapa de contractare a cererilor de finanțare selectate pe apelurile de proiecte cu praguri de calitate, fără praguri de excelență, poate fi demarată anterior finalizării procesului de soluționare a contestațiilor, pentru acele cereri de finanțare pentru care nu au fost depuse contestații în termenul de depunere sau a fost soluționată contestația, iar încadrarea acestora în bugetul disponibil nu poate fi afectată de rezultatele finale obținute ca urmare a finalizării procesului de soluționare a tuturor contestațiilor. Intrarea în etapa de contractare se va face cu respectarea prevederilor Ghidului solicitantului. Totodată, în cazuri temeinic justificate, autoritatea de management are dreptul de a prelungi motivat, durata totală până la semnarea contractului de finanțare, cu maximum 180 de zile calendaristice în cazul apelurilor de proiecte cu termen-limită de depunere, respectiv cu maximum 120 de zile calendaristice în cazul apelurilor de proiecte cu depunere continuă fără termen-limită de depunere.

Article 2  Prezenta Instrucțiune se publică pe site-ul www.regionordvest.ro și intră în vigoare de la data publicării.

Previous Post
Comunicat de presă finalizarea proiectului „Sprijin pentru ADR Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management, pentru implementarea Programului Regional Nord- Vest în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, în perioada 2024-2025”
Next Post
INSTRUCȚIUNILE 24, 25 și 26 din 09.10.2024 privind aplicarea mecanismului de supracontractare pentru Apelurile de proiecte 713, 723 și 481.B
Menu
Skip to content